Prezentă în România din anul 2000 şi activând sub sloganul “Asigurarea de partea TA”, Grawe România Asigurare pune întotdeauna clientul pe primul loc, principiu care o situează între cei mai importanţi asigurători de pe piaţa românească.
Compania face parte din concernul Grazer Wechselseitige Versicherung cu o experienţă de 185 ani pe piaţa financiară central şi est europeană.
Domeniile de activitate sunt foarte diversificate, iar în prezent Grupul Grawe deţine în portofoliu societăţi de asigurare, bănci, societăţi de investiţii, societăţi imobiliare şi de leasing. Toate acestea îi conferă, atât în Austria, cât şi în cele 13 ţări în care este prezentă prin societăţile înfiinţate, un renume consolidat în ceea ce priveşte puterea financiară, stabilitatea şi capacitatea investiţională.
Moderne, bine structurate tehnic şi adaptate nevoilor specifice locale de asigurare, produsele Grawe România au la bază experiența acumulată în cadrul grupului. In cei 13 ani de existenţă, compania şi-a diversificat continuu oferta, adăugând asigurărilor de viaţă, asigurări de proprietăţi şi bunuri, asigurări de sănătate şi de accident. Incepând cu anul 2010, Grawe oferă clienţilor şi posibilitatea încheierii asigurării obligatorii pentru locuinţe, în calitatea sa de acţionar al PAID.
Pentru a beneficia de discount-uri, Grawe pune la dispoziția clienților SCnet o linie gratuită de telefon: 08008GRAWE (0800847293), asigurari de viata (0213126003), (0212003800) si asigurari de proprietati (0213260010) și o adresă dedicată de email: SCnetsupport@grawe.ro.
Inregistrarea cumparaturii in biroul virtual de la acest partener se face o data pe luna.
Modalitati de plata / Payment modes:

Categoria / Category
- Asigurari & Servicii financiare / Insurance & Financial Services
Website
Numere telefon / Telephone numbers
Puncte Smart
- La asigurări generale (asigurări de accident, de bunuri şi proprietăţi, de călătorie în străinătate):5%
- La asigurări de viaţă cu durata de până la 19 ani (din valoarea primei aferente anului 1 de asigurare):15%
- La asigurări de viaţă cu durata de peste 20 de ani (din valoarea primei aferente anului 1 de asigurare):25%
- La asigurări de viaţă din valoarea primelor pentru anii 2-5 de asigurare:2.5%
- La asigurarea obligatorie a locuinţelor PAID:3.25%